Deputatul de Argeş al USR Ionuţ Moşteanu a fost recent în zona Homorod Băi unde a schiat cu familia pe o pârtie mică privată la 6-700 m altitudine.

Pe o rază de 40 km erau la dispoziţie alte câteva pârtii la Ghimeș, Harghita Băi, Harghita Mădăraș.

"La ei s-a putut.
 
În Argeş, la Molivișu, s-ar fi putut schia demult dacă administratorii județului ar fi făcut o prioritate din terminarea lucrarilor. Se ascund toți în spatele hârtiilor și nu fac nimic.
 
Acum așteptam scoaterea din fondul forestier a unei suprafețe suplimentare, PUZ, avize, etc.
 
Eu o să insit și o să-i întreb pe responsabili în fiecare lună care este stadiul proiectului. Dacă în alte județe se poate, trebuie să se poată și la noi. Vreau să schiem la noi în Argeș!", spune Moşteanu.