Fals şi uz de fals în cazul Formularelor 230 pentru redirecţionarea a 2% din impozit!

În Argeş au fost semnalate 1.356 de cazuri, potrivit datelor oficiale centralizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş. Biserici, asociaţii sportive şi umanitare, precum şi asociaţii de părinţi - unele sunt suspecte de furt de date personale. Vara trecută, Finanţele Publice au trimis, potrivit metodologiei, notificări către cei ale căror fişe au ajuns la instituţie. Respectivii erau întrebaţi dacă recunosc donaţia către ONG-ul sau parohia în cauză şi dacă o menţin. Cei care au considerat că datele le-au fost folosite abuziv, fără acord, şi nu au dorit ca partea din impozit să ajungă la aceştia, au avut posibilitarea să trimită o negaţie către organele fiscale, prin care să blocheze acest lucru.

"Urmare a notificărilor transmise AJFP Argeş prin care s-a dorit înştiinţarea contribuabililor cu privire la existenţa unor formulare multiple, depuse în numele acestora de diverse asociaţii şi fundaţii non-profit cu scop caritabil şi filantropic, la sediul organelor fiscale au fost înregistrate un număr de 1.365 de răspunsuri ale contribuabililor persoane fizice care au dorit să şi exprime în scris optiunea reală cu privire la virarea cotei de 2% din impozitul pe venit.

Entităţile ale căror formulare depuse nu au mai fost validate au fost excluse din procedura de virare a sumelor în conturile acestora. Entităţile implicate sunt reprezentate în special de entităţi de cult (parohii), asociaţii şi fundaţii cu scop caritabil/de întrajutorare, asociaţii cu caracter sportiv sau asociaţii de părinţi", arată AJFP Argeş.