Parlamentarii, membrii Guvernului, preşedintele ţării, dar şi aleşii locali au salarii mai mari cu aproape 10% de la 1 ianuarie, şeful statului ajungând la 24.960 lei, iar premierul la 23.920 lei.

Patriarhul Daniel încasează de la 1 ianuarie suma de 23.920 lei pe lună. Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu vor avea o leafă de 23.920 lei lunar, în timp ce viceprim-miniştrii, cum e cazul Graţielei Gavrilescu, Anei Birchall şi Viorel Ştefan, vor avea o indemnizaţie netă de 22.256 lei.

Mitropoliţii şi arhiepiscopii vor avea indemnizaţii nete de 21.840 lei, iar episcopii vor avea o leafă de 19.552 lei.