Parlamentarii liberali au decis să iniţieze un proiect legislativ pentru reinstituirea trusoului oferit pentru fiecare nou născut, cu scopul sprijinirii în acest mod a părinţilor în creşterea copilului. Liberalii reiau astfel un proiect care a fost instituit în 2006 la propunerea fostului senator de Argeş al PD Dan Gabriel Popa, după modelul care a funcţionat la Piteşti cât timp acesta a fost consilier local. Proiectul a fost abrogat în 2010, în plină perioadă de criză financiară.

În 2006, prin legea iniţiată de Popa (medic de familie de fel) aprobată de Parlament, s-a prevăzut acordarea gratuită, pentru fiecare copil nou-născut, a unui trusou care să cuprindă haine, lenjerie şi produse pentru îngrijirea copilului, într-un cuantum stabilit atunci la 150 lei. În 2010, pe fondul crizei financiare, proiectul de lege respectiv a fost abrogat de către Guvern.

Potrivit noului proiect, ar urma să fie acordat gratuit un pachet-trusou, constând în produse de îngrijire şi/sau lenjerie de primă necesitate, pentru fiecare copil noui născut viu. Pachetul-trusou pentru nou-născut va fi acordat o singură dată, din oficiu, la momentul externării din spital/ maternitate sau împreună cu eliberarea certificatului de naştere, după caz.

În trusou se vor regăsi o saltea, pătură, sac de dormit, lenjerie, scutece, haine, prosoape, dar şi diferite produse medicinale sau chiar lapte praf pentru cei mici. Un astfel de trusou nu ar trebui să depăşească valoarea de 750 lei.