Până la 1 martie au loc recrutări pentru învățământul universitar, postliceal și liceal militar.
Mai multe informații și consiliere puteți găsi la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare județene și de sector, unde trebuie să vă prezentați cu cartea de identitate și încredere în personalul recrutor. Pentru liceul militar, mergeți cu unul dintre părinți sau tutorele legal.

Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: https://goo.gl/nduabh

Pentru admiterea în învățământul universitar militar de formare a ofițerilor (cu durata între 3 și 6 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani (24 pentru piloți) în anul 2019.

Pentru admiterea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari (cu durata de 2 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani în anul 2019.

Pentru admiterea în învățământul postliceal militar de formare a subofițerilor (cu durata de 1 an) se pot înscrie:
– soldații/gradații profesioniști care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat (sau care vor face dovada obținerii diplomei până la concursul de admitere) și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019, cu o vechime în serviciu de cel puțin 2 ani până la data organizării concursului de admitere și calificativul cel puțin ”Bun” în aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani;
– elevii din clasele a XII-a și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019.

Pentru colegiile naționale militare (licee militare cu specializare matematică-informatică și durata de 4 ani) se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.