Ministerul Justiţiei a finalizat procedurile de achiziţie a unor alimente necesare pentru deţinuţii încarceraţi la Penitenciarul de maximă siguranţă Mioveni (fost Colibaşi). Contractul este pe o perioadă de şase luni, începând cu 1 noiembrie, având o valoare totală de 407.413 lei.

Per total, statul cheltuieşte lunar cu un deţinut peste 2.500 de lei. Pentru un copil nu alocă mai mult de 82 lei, cât este alocaţia de creştere, iar recent a decis să amâne intrarea în vigoare a unei legi care prevedea alocarea a câte 500 de euro pentru copii în vederea studiilor.

La Penitenciarul Mioveni se vor face şi lucrări de extindere a spaţiului de detenţie, în acest sens fiind demarate procedurile pentru construcţia unei noi clădiri.