Este bine că primăriile de la ţară fac investiţii în reţele de apă şi canalizare, elementele de bază ale unei vieţi civilizate, dacă tot spunem că ne-am integrat în Uniunea Europeană. Dar nu este bine că lucrările cu pricina par să se facă de multe ori în bătaie de joc. În acest sens se derulează treburile şi în comuna Râca. Astfel, în comună au demarat lucrările pentru introducerea canalizării, dar oamenii sunt disperaţi: drumurile au fost făcute praf! Ca să nu mai spunem că pământul rezultat din excavare nu a fost transportat în totalitate, acesta fiind lăsat lângă proprietăţile oamenilor, ceea ce ridică semne de întrebare privind decontarea unor lucrări care se pare că nu au fost executate! În plus, constructorul a plecat. Primarul Georgel Burcea susţine că lucrările nu ar fi afectat drumul judeţean care trece prin localitate (deşi imaginile din video-ul ataşat par să îl contrazică), ci doar drumuri comunale. "Sunt câteva probleme, dar lucrăm la ele şi le rezolvăm", ne-a spus edilul. La rândul lor, reprezentanţii Regiei de Drumuri şi Poduri ne-au spus că vor face verificări în zonă.