Dacă mergeți cu copiii la Zoo în săptămâna “Școala Altfel”,  micuții vor avea posibilitatea să propună un nume pentru cel mai tânăr locatar al gădinii, un pui de tigru în vârstă de doar două luni.

“Toamna se numără bobocii, spune vorba din popor.  La Grădina Zoologică din orașul nostru un nou membru al familiei de tigri siberieni a cucerit deja inima îngrijitorilor! Puiul în vârstă de numai 2 luni, ai cărui părinți se află la Zoo Pitești din 2007 (masculul  Cayan, venit de la Zoo Sibiu, și femela Sheba, adusă de la Zoo Turda), nu a fost prea mult expus vizitatorilor  până acum  fiind încă prea mic și vulnerabil. Dar cei care vor avea bucuria de a-l cunoaște mai bine vor fi copiii piteștenilor, care, pe parcursul vizitelor desfășurate la Zoo în săptămâna “Școala Altfel”, vor putea face propuneri pentru numele tigrișorului, inspirate din filmele de desene animate iubite de cei mici. Numele lui va fi ales de către cei care iubesc cel mai mult animalele și care vor simți, astfel, că micul tigru este parte din viața lor.  Felicitări organizatorilor care au avut această inițiativă minunată și i-au implicat pe micii piteșteni în miracolul naturii, învățându-i astfel respectul și dragostea pentru viața animalelor sălbatice!”, a scris pe Facebook viceprimarul Sorin Apostoliceanu.