Primăria Bucureşti a aprobat cererea de protest a transportatorilor pentru miercuri şi joi, 26-27 septembrie, în faţa Ministerului Transporturilor.

Între orele 9-15, la protest vor participa 700 de persoane şi 500 de autocare şi microbuze, inclusiv din Argeş, judeţ în care se află cei mai mulţi şi cei mai mari transportatori din ţară. Operatorii din transport sunt nemulţumiţi de legea taximetriei care reglementează activitatea de închiriere a maşinilor, solicitând ca respectiva activitate să fie controlată de ARR.

De asemenea, transportatorii se plâng de concurenţa neloială a taximetriştilor pirat. Protestul este organizat sub egida Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.