În Mioveni, cetățenii vor putea efectua teste medicale gratuite de măsurare a tensiunii arteriale şi a procentului de grăsime din organism. Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie – Filiala Muntenia, în colaborare cu Institutul de Sănătate Publică București și Primăria orașului Mioveni, vor organiza campania „Împreună pentru o sănătate mai bună”.

În perioada 13-31 august, cetățenii din Mioveni, dar și cei din zonele limitrofe, vor putea beneficia de teste medicale gratuite (determinarea procentului de grăsime din organism, tensiunea arterial și pulsoximetrie).

Cele două corturi ale asociație vor fi amplasate în zona Serviciului Fiscal Mioveni și în zona Carrefour Market Mioveni.

Campania „Împreună pentru o sănătate mai bună” își propune îmbunătățirea sănătății populației prin informare și educare cu privire la un stil de viață sănătos, încurajând prevenirea celor mai frecvente afecțiuni moderne (boli cardiovasculare, obezitate, diabet, stres) pornind de la descoperirea cauzelor și a conștientizării factorilor de risc.