În ultima perioadă, salvamontiştii, jandarmii montani şi personalul ISU din Argeş s-au confruntat des cu apeluri de a interveni în situaţii ce nu fac obiectul activităţii instituţiilor de urgenţă. Spre exemplu, unele solicitări s-au referit la sprijinul
unor persoane care s-au aventurat nepregătiţi pe drumuri necunoscute cu grad mare de dificultate, nefăcând faţă condiţiilor meteo şi de drum.

Alte persoane au sunat la 112 pentru a fi escortaţi către maşinile personale deoarece nu au evaluat corect timpii de mers. În toate aceste cazuri, salvatorii au intervenit prompt, chiar dacă poate au fost solicitaţi simultan pentru alte urgenţe, care s-au soldat cu răniţi.

Pentru a preveni astfel de împrejurări, înainte de a pleca la drum, Prefectura Argeş le recomandă turiştilor să ţină cont de următoarele recomandări:

- să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, stării
vremii, condiţiilor climatice locale;
- să plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor şi să nu plece singuri la drum;
- să aleagă traseele în funcţie de pregătirea tehnică, fizică şi psihică a celui mai slab din grup;
- să folosească numai traseele marcate, să urmărească marcajele de pe traseu;
- în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, să se
retragă la cea mai apropiată cabană;
- să apeleze cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi să respecte
indicaţiile acestora;
- să folosească drumurile deschise circulaţiei;
- să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane, Salvamont sau Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
În privinţa animalelor sălbatice, atragem atenţia că hrănirea urşilor ieşiţi la marginea drumului ar putea avea efecte nedorite, cum ar fi:
- permanentizarea prezenţei animalului în acea zonă, ştiind că va găsi de mâncare;
- creşterea nivelului lui de  agresivitate, în condiţiile în care se poate speria de zgomote, poate fi iritat de anumite culori şi poate chiar să atace.
Celor care întâlnesc animale sălbatice li se recomandă să nu se apropie de
acestea și, totodată, să nu le ofere hrană. De asemenea, este important ca persoanele care întâlnesc animale sălbatice, să nu intre în panică şi să solicite ajutor.
Turiştii aflaţi în dificultate pot apela oricând cu încredere numărul unic de
urgenţă “112”.