În România se desfăşoară în prezent campania de strângere de semnături pentru susţinerea iniţiativei "Fără penali în funcţii publice". Dacă se strânge un anumit număr de semnături, atunci se poate ajunge la un referendum pe această temă sau poate fi iniţiată o lege.

Unele judeţe sunt însă în urmă cu strângerea semnăturilor, aşa cum este şi cazul judeţului Argeş unde s-au adunat cam 10.000 de semnături de susţinere.

Dat fiind faptul că s-a terminat sesiunea parlamentară, deputatul de Argeş Ionuţ Moşteanu (USR) a trecut de câteva zile la munca de jos, cum se spune, alăturându-se echipei care strânge semnături în centrul Piteştiului, la parterul complexului comercial Fortuna.

Rămâne de văzut dacă prezenţa deputatului va fi un imbold sau, din contră, o frână în acest demers.