Angajații din Tineret și Sport din Argeş au intrat, vineri, în grevă de avertisment, nemulțumiți de salariile pe care le primesc. Ei au încetat activitatea la ora 10.00 și protestează în fața instituțiilor până la ora 12.00.

Sindicaliștii spun că în 8 august este programată o grevă generală, cu "încetarea totală a activității în Sport și Tineret până la soluționarea revendicărilor."

Acțiunile de protest vor continua la 2 august, cu o nouă grevă de avertisment, cu încetarea activității tot între orele 10.00 și 12.00 în Sport și Tineret.