Noroc cu banii de la Consiliul Judeţean şi, mai ales, de la Guvern prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală! Aşa au fost în stare în acest an multe primării din Argeş să înceapă investiţii la care altfel nici nu puteau visa.

Totuşi, trebuie menţionat că birocraţia este mare, în condiţiile în care cele 152 de proiecte pentru Argeş au fost aprobate încă de anul trecut, dar implementarea lor abia începe! Un exemplu în acest sens este şi proiectul de reabilitare şi modernizare a drumurilor de interes local din comuna Vultureşti.

Astăzi a fost lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie, deci va mai trece măcar o lună până la începerea lucrărilor (dacă nu vor fi contestaţii). Valoarea lucrărilor de la Vultureşti este de 3 milioane lei.