Peste 6 milioane lei, fără TVA, este suma pusă la bătaie de către primăria din comuna argeşeană Priboieni pentru o investiţie importantă.

Este vorba despre execuţia lucrărilor de extindere şi modernizare a reţelei publice de apă şi apă uzată. 3 august 2018 este termenul limită de depunere a ofertelor de către firmele care sunt interesate să participe la licitaţia care a fost lansată de curând în sistemul electronic centralizat de achiziţii publice.

Banii sunt asiguraţi în special din bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II.