Începând din acest an, Universitatea din Piteşti pune al dispoziţia celor interesaţi locuri la Colegiul terțiar nonuniversitar.

Acesta acceptă şi elevi care nu au reuşit să treacă examenul de BAC, pe care îi va pregăti în meserii cerute pe piaţa muncii pentru care nu existau, până acum cursuri de şcolarizare.

Învăţământul terţiar nonuniversitar organizat în cadrul Colegiului are o durată de 1-3 ani, în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite dobândite, şi se derulează pe baza Standardelor de Pregătire Profesională (SPP) aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru calificările respective.

În anul 2018- 2019, școlarizarea pentru nivelul postliceal, nivel 5 de calificare, se face prin învățământ forma de zi și cuprinde, așa cum am menționat mai sus, un număr de 13 profile. Taxa variază între 2000 și 2500 lei pe an.

„Avem deja dialoguri susținute cu agenți economici, avem o dinamică foarte bună cu oamenii de afaceri, care dau solicitări pentru noi meserii. Anul acesta nu avem locuri subvenționate, însă de anul viitor vom avea cu siguranță. De asemenea, tot ca noutate, ne dorim să ne extindem și la Vâlcea cu Colegiul”, a mai spus Dumitru Chirleșan, rectorul UPIT.

Prima sesiune de admitere din iulie corespunde cu sesiunea de la licență, dar va fi mai exista şi o a doua sesiune puțin mai scurtă, între 1 și 7 septembrie, sesiunea de toamnă. „Suntem printre primele Universități din țară care au avut curajul să meargă și la acest nivel. Adică printre cele două. Vom da drumul acest an și vom dezvolta în anii următori 13 clase pe 6 domenii.”, a declarat Mădălina Marian, directorul Colegiului Terțiar Nonuniversitar.