România a pierdut în 2017, într-o singură lună, peste 17 mii de persoane, iar pe parcursul întregului an, aproape 210.000. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, România are cea mai rapidă creştere a diasporei, după Siria - ţară aflată în război - cu 7,5% pe an. În acest ritm, am rămas fără un sfert din populaţie în ultimul sfert de secol. Iar Argeşul nu face excepţie, deşi suntem încă un judeţ bine dezvoltat economic. Unele localităţi - rurale - se confruntă deja cu o depopulare masivă sau cu îmbătrânirea populaţiei. Sociologii susţin că plecarea meseriaşilor, a elitelor, a oamenilor de calitate profesională şi intelectuală a lăsat în urmă un dezechilibru, iar incompetenţa este mult mai vizibilă în ţară.

Statistica arată exact cine sunt argeşenii care pleacă: cei mai mulţi au între 20 şi 29 de ani. Am rămas fără mulţi medici, asistenţi medicali, dar şi ingineri, IT-işti şi meseriaşi precum sudori, lăcătuşi mecanici, macaragii, lucrători în construcţii. Iar dacă nu facem rapid ceva, fenomenul se va accentua, cu toate creşterile de salarii din unele domenii de activitate. Unii politicieni argeşeni au început deja să propună măsuri similare celor din învăţământul militar.

De exemplu, tinerii care termină o facultate de medicină, să spunem, să fie obligaţi să muncească în ţară o anumită perioadă de timp, pentru a se amortiza măcar o parte din costurile de formare profesională şi educaţie. În alte ţări, cursurile pentru a deveni medic valorează o mică avere.