Amenzi mai mici pentru biciclişti
Potrivit unui proiect de lege care a trecut de Senat şi va intra în dezbatearea Camerei Deputaţilor, amenzile aplicate bicicliţtilor de către Poliţia Rutieră ar putea să fie încadrate într-o clasă mai mică de sancţiuni. Astfel, valorile vor scădea cu mai mult de jumătate.

În prezent, amenzile contravenţionale aplicate bicicliştilor sunt cuprinse între 870 şi 1.160 lei, iar după schimbarea clasei de sancţiuni acestea vor fi cuprinse între 290 şi 435 lei.

Un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, care este, începând din acest an, 1.900 lei, dar, pentru acest an, valoarea punctului-amendă este plafonată şi este calculată în raport cu valoarea de anul trecut a salariului minim brut pe economie, adică are valoarea de 145 lei.