Bazinul Olimpic din Pitești, beneficiind de condiții bune asigurate de Primăria Pitești prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului pentru desfășurarea concursurilor, a găzduit două competiții de importanță națională: Cupa Total Sport  Ediția a - V-a și Competiția aplicativ-militară și sportivă între instituțiile militare de învățământ.
 
Cupa Total Sport
 
Finalul săptămânii trecute a adus o nouă competiţie de înot în Bazinul Olimpic, de data aceasta ne referim la Cupa Total Sport Art. La competiţia de la Piteşti au luat parte peste 19 cluburi importante din țară, pe lângă cei din Argeş, la această întrecere au luat startul şi copii din Baia Mare, Bucureşti, Ploiești. Întrecerea a fost una foarte spectaculoasă. Astfel, piteştenii au adunat 10  medalii la întrecere, 4 dintre ele fiind de aur, alte 5 medalii sunt de argint, iar una de bronz. Iată şi o listă cu sportivii ce au adunat medalii la această întrecere:
2012
Locul 1: Negoi Maia - As Constanța                                       
Locul 1: Miu Stefan Roberto - Berca Pitești
Locul 2: Breban Cezara - Academia Inot Baia Mare             
Locul 2: Cadar Darius - Academia Inot Baia Mare
Locul 3: Olteanu Ana - Swimming București
Locul 3: Vanc Eric - Municipal Ploiești
 
2011
Locul 1: Mircea Daria - Swimming București 
Locul 1: Vlad Sergiu: Renovatio București
Locul 2: Mocanu Natalia - Renovatio București                       
Locul 2: Lazăr Luca - Swimming București
Locul 3: Boţilă Rebeca - Club Orca București                 
Locul 3: Cojocaru Erik - Club Orca București
 
2010
Locul 1: Pavel Bianca - Aquatonics Pitești                     
Locul 1: Marinescu Luca - Municipal Ploiești
Locul 2: Constantin Alexandra - Municipal Ploiești                     
Locul 2: Saidoc Alexandru - Renovatio București
Locul 3: Bonta Ayana - Swimming București                                                       
Locul 3: Frăţilă Tudor - Municipal Ploiești
 
2009
Locul 1: Constantin Amalia - Swimming București           
Locul 1: Păun Fabian - Municipal Ploiești
Locul 2: Gagiu Elise - Swimming București   
Locul 2: Iacob Patric - Municipal Ploiești
Locul 2: Dumitru Theodora - Municipal Pitești
Locul 2: Nae Teodor - Swimming București
 
2008
Locul 1 : Stiger Diana - Steaua București
Locul 1 : Săraru Vlad - Ren
Locul 2: Aylett Keira - Total Sport Art
Locul 2: Traşcă Vlad  - Winner Pitești
Locul 3: Togoe Ioana - Renovatio București
Locul 3: Oancea David - Aquis București
 
2007
Locul 1: Butnaru Alexandra - Winner Pitești               
Locul 1: Tapirluie Andrei - Total Sport Art Pitești
Locul 2: Surugiu Emilia - Municipal Pitești     
Locul 2: Pistol Robert - Municipal Pitești
Locul 3: Frunză Ingrid - Steaua București       
Locul 3: Din Luca - Dacia Mioveni
 
2006
Locul 1: Pintilie Alessia - Swimming București 
Locul 1: Tuica Mario - Dacia Mioveni
Locul 2: Ilie Daria - Steaua București
Locul 2: Dobrescu Mihai - Municipal Pitești
Locul 3: Săvulescu Ana - Steaua București
Locul 3: Firu Lucian  - Total Sport Art Pitești       
 
Sportivii au fost premiați cu cupe, diplome, medalii, dulciuri și materiale sportive.   
 
Competiția aplicativ-militară și sportivă între instituțiile militare de învățământ.
 
În perioada 15-17 mai 2018, la Piteşti se desfășoară etapa  a II a a competiției militare, după ce la Sibiu a avut loc prima parte a acestei competiţii. Aceasta are ca scop testarea abilităţilor militarilor, de data aceasta prin probe aplicativ-militare, de atletism şi nataţie.
 
La linia de start participă loturi sportive din București, Constanța, Brașov, Sibiu și Pitești, alcătuite din studenţi ai academiilor militare sau elevi din şcolile militare de subofiţeri şi maiştri militari ale categoriilor de forţe ale armatei.
 
Patrula militară, duelul de foc, nataţia şi atletismul sunt disciplinele de concurs. Numai că fiecare dintre ele cuprind mai multe probe, meciuri sau ateliere, organizate pe două mari categorii: masculin şi feminin. Astfel că, în patru zile, de dimineaţa până seara, concurenţii vor trece prin 12 probe, 12 meciuri şi 3 ateliere.