Simona Brătulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte ALDE Argeş, afirmă că România a trecut, în ultimii ani, de la preşedintele-jucător, la preşedintele nepăsător. O nepăsare pe care Klaus Iohannis nici nu se străduieşte să o disimuleze, venită la pachet cu ipocrizia cu care deja ne-a obişnuit.

"După ce a revenit pe scena politică, după o altă vacanţă prelungită, Iohannis a criticat ultimele evenimente de politică externă în care a fost angrenat premierul României, declarând că nu a fost consultat şi că el este prima vioară a diplomaţiei externe. Probabil că actualul Executiv s-ar fi gândit să-l consulte pe preşedinte dacă l-ar fi văzut, măcar pentru o clipă, interesat de politica externă a ţării, dacă ar fi constatat că preşedintele are o agendă bine pusă la punct, are o strategie pe termen lung, sau măcar mediu, de promovare a României şi a intereselor ei. Or, ce face preşedintele? Schiază, se relaxează, stă cu... diplomaţia domniei sale la soare, iar când celelalte organe ale statului îşi exercită prerogativele de politică externă, iese la atac, critică şi manipulează.

Să ne iertaţi, onorabile domn prezident, chiar nu am tut că sunteţi interesat de acest aspect, altfel v-am fi văzut la muncă în toţi aceşti ani! V-am fi observat, măcar, cum... urmăriţi cu... "atenţie şi îngrijorare".

În altă ordine de idei, permiteţi-mi să mai fac o scurtă constatare! Robotul Sophia, singurul robot umanoid din lume, a venit la Bucureşti săptămâna aceasta. Vă mărturisesc că inspira infinit mai multă umanitate şi empatie decât inspiraţi dumneavoastră...", a spus Simona Brătulescu.