După ce miercuri, 9 mai, Flacăra Centenarului a fost transmisă de către președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, în cadrul ceremoniei desfășurate la Muzeul Golești, joi, 10 mai, aceasta a ajuns la Iași.

La Muzeul Memorial “Alexandru Iona Cuza” din Ruginoasa, s-a desfășurat  evenimentul ”FLACĂRA UNIRII CENTENARE”, manifestare prin care se dorește realizarea unei uniri culturale, eminamente simbolică, a tuturor românilor. Astfel, Flacăra Centenarului a fost transmisă către delegații filialelor județene ale Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R.), ajungând astfel în toată țara, în scopul comemorării eroilor ce s-au jertfit pe frontul luptelor din Primul Război Mondial.

Astăzi, „Flacăra Centenarului” a ajuns la Chișinău, fiind predată președintelui Congresului Autorităţilor Locale din Republica Moldova, doamna Tatiana Badan,  de către președintele ACoR., Emil Drăghici, și de către președintele ACoR Argeș, primarul comunei Albota, Ion Dumitru, în cadrul celei de-a treia sesiuni a acestui Consiliu, pentru a fi distribuită pe teritoriul Republicii Moldova.

De Ziua Națională a României, Flacăra Centenarului va fi aprinsă în România și în Republica Moldova, la monumentele eroilor ridicate în memoria celor care au luptat și s-au jertfit în Primul Război Mondial.

„Flacăra Centenarului” este simbol al respectului și recunoștinței față de înaintașii noștri implicați în realizarea României moderne, proiect inițiat de Consiliul Judeţean Argeş sub egida „Respect pentru Valorile Naţionale”.