Primarul de la Bîrla vrea să extindă rețeaua de alimentare cu apă în satele Mozăceni Vale și Bîrla și să înființeze o rețea de alimentare cu apă în satele Urluieni, Afrimești, Zuvelcași, Brabeți, Șelăreasca, Ciocești, Mîndra și Malu. Până pe 22 mai firmele interesate să semneze contractul de alimentare cu apă pot depune oferta. Proiectul a fost evaluat la circa 2,2 milioane euro.

În localitățile propuse pentru înființarea rețelei de alimentare cu apă locuiește cca. 66% din populația comunei astfel încât după finalizarea investiției gradul de acces al locuitorilor la rețeaua de alimentare cu apă va fi de circa 94%.


Locuitorii comunei Bîrla au acces în măsură mică la instalații centralizate de alimentare cu apă, respectiv doar o parte din locuitorii satelor Mozăceni Vale, Podișoru și Bîrla și anume cei care locuiesc de-a lungul drumului județean DJ679. Pentru restul localității apa se asigură prin puțuri de mică adâncime (fântâni) săpate individual a căror apă este calitativ necorespunzătoare.
Lungimea rețelei existente care servește satele mai sus menționate este de 12,1 km.


Prin implementarea acestiui proiect se va asigura alimentarea cu apă pentru 4000 de locuitori din circa 1450 de gospodării.


Comuna Bîrla are în componență 12 sate: Afrimești, Zuvelcați, Brabeți, Urlueni, Malu, Mîndra, Ciocești, Șelăreasca, Bîrla, Podișoru, Mozăceni Vale, Bădești având un total de 5142 locuitori și 1840 gospodării.