Investiţia de modernizare a Dispensarului Uman Mioveni susţinută cu fonduri de la bugetul local şi-a atins scopul şi astăzi, într-un cadru festiv, a avut loc sărbătorirea unui an de existenţă de la recepţia acesteia.
Reamintim că au fost amenajate 17 cabinete medicale, 5 locuri de parcare interioare pentru ambulanţe, dar şi laboratoare pentru analize.
De asemenea, s-a extins prin construcţie nivelul I al clădirii, cu 5 cabinete pe etaj şi 2 băi şi a fost realizată mansardarea imobilului.
Aici s-au amenajat încă 12 cabinete, 2 magazii şi 5 grupuri sanitare.
Cetăţenii din Mioveni, dar şi din zonele limitrofe beneficiază de următoarele specializări: ortopedie, kinetoterapie, fizioterapie, ecografie, medicină internă, stomatologie, medicină de familie, laborator de analize medicale, cabinet de tehnică dentară, urologie, audiometrie şi psihologie.
La eveniment au fost prezente personalităţi importante ale urbei, specialişti din lumea medicală sau alte domenii, convinşi cu toţii că sănătatea rămâne o prioritate pentru noi toţi.
Printre cabinetele deschise cu un an în urmă, funcţionează şi Costimar Ortopedic, un nume deja consacrat pe piaţa medicală din Argeş în domeniul ortezării, protezării şi recuperării medicale.