Compania Naţională de Investiţii în Infrastructura Rutieră a făcut azii un anunţ surprinzător: CNAIR SA a publicat în noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) două anunţuri de intenţie privind demararea următoarelor proceduri de atribuire:

proiectare şi execuţie autostrada Piteşti - Sibiu, secţiunile 1 Sibiu - Boiţa şi 2 Boiţa Cornetu, respectiv proiectare şi execuţie autostrada Piteşti-Sibiu pe secţiunea 3 Cornetu - Tigveni. Aceasta din urmă are o lungime de 37,4 km şi se situează pe teritoriul pe teritoriul judeţelor Vâlcea şi Argeş.

Principalele lucrări pe aceste secţiuni prevăd construirea unui tunel cu o lungime de 1,7 km, a 55 structuri cu o lungime totală de aproximativ 15,77 km, precum şi consolidarea de versanţi şi de susţinere a autostrăzii.