"Domnule primar, vă rog să delegaţi persoanele abilitate pentru a identifica posesorul autoturismului Daewoo Cielo nr. AG - 19 - K.. şi a-i pune în vedere să mute acest autoturism care este abandonat în faţa blocului nostru de aproape un an, afectând dreptul celorlalţi locatari la un loc de parcare. Am înţeles că maşina este defectă şi că posesorul ar avea spaţiu de depozitare a ei undeva la ţară" - este doar una dintre multele sesizări primite de Primăria Piteşti pentru ridicarea de pe domeniul public a unor maşini care sunt abandonate în parcări. Unele sunt pur şi simplu "împachetate" cu folie, stricând şi aspectul urbei, nu doar ocupând locurile de parcare atât de preţioase.

Deocamdată, însă, aceste maşini rămân pe loc. Primăria a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru ridicarea maşinilor abandonate care trebuie să treacă mai întâi de votul Consiliului Local pentru a fi aprobat. Dacă nu va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, atunci va fi introdus luna viitoare.

În cadrul Administraţiei Domeniului Public a luat deja fiinţă un serviciu special de ridicare a maşinilor care aşteaptă undă verde pentru a acţiona.