Consiliul Județean Argeș prin Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza în data de 21 martie 2018, începând cu ora 11.00, la conacul Brătienilor, Ziua Internaţională a poeziei - Poetul Ion Pillat (1891-1945) și locul său în cadrul poeziei românești.

Astfel, elevi de la Școala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” vor pregăti lucrări dedicate personalității marelui poet, iar elevi de la Colegiul Național “Zinca Golescu” din Pitești, respectiv Școala Gimnazială “Vintilă Brătianu” din Ștefănești vor prezenta propriile creații. Dorim, astfel, să arătăm că există în școlile din județul nostru copii talentați care nu au ca preocupări doar televizorul și calculatorul.

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului.

Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat, a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.