În condiţiile în care temperaturile sunt foarte scăzute, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor face o serie de recomandări pentru crescătorii de animale.

Cele mai importante sunt următoarele:

Asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii;
Asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare atât cantitativ, cât şi calitativ;
Asigurarea unei bune funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia.
Verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electrică în cazul fermelor comerciale;
Pentru orice modificare a stării de sănătate a animalelor precum şi la aparitia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă sau DSVSA Argeş.

De asemenea, este interzisă efectuarea de transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă.