În prezent, pretul pentru energie termică la Piteşti este de 191 lei gigacaloria (pentru populaţie). Consiliul Local a decis să majoreze tariful la 230 lei, cu începere de la 1 aprilie 2018, dar a fost nevoie de dezbateri ample.

Iulian Richiţeanu, directorul societăţii, afirmă că dacă s-ar fi acceptat majorarea solicitată iniţial, la 245 lei, societatea ar fi riscat să intre în faliment. Pe de altă parte, conducerea primăriei susţine că nu sunt bani pentru a acoperi subvenţia decât în limita a 22,5 milioane de lei anual.

Este aşteptată şi o rectificare de buget pentru acest an, iar dacă Guvernul va mai da bani, atunci termoficarea va beneficia de fonduri care să ajute la menţinerea tarifului.