Joi, la Primăria Mioveni are loc o întâlnire pe tema şcolalizării elevilor în învăţământul dual, evenimentul fiind organizat împreună cu Asociaţia Constructorilor de Automoile din România şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în parteneriat cu o serie de agenţi economici din zonă.

Pe lângă cei "de-ai casei" au fost invitaţi să participe reprezenanţi ai guvernului şi ai administraţiei judeţene, parlamentari etc. Şedinţa este prezidată de Victor Stelian Fedorca, consilier de stat al prim-ministrului pe probleme de învăţământ şi Cornel Bertea Hanganu, consilier în cadrul aparatului propriu de lucru al premierului.

Învăţământul dual care, până acum, nu a fost organizat în Argeş, le oferă absolvenţilor de gimnaziu (până la vârsta de 26 de ani) posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi de a-şi continua, în acelaşi timp, pregătirea profesională, la un nivel superior de calificare.