Conducerea Consiliului Judeţean şi cea a Primăriei Domneşti au inaugurat astăzi un obiectiv foarte important pentru locuitorii din localitate şi pentru cei de pe întreaga vale a Râului Doamnei. Este vorba despre o unitate medico-socială pentru care Consiliul Judeţean şi-a adus o contribuţie financiară importantă.

"Costul total al investiţiei a fost de 1,6 milioane lei. Unitatea are o capacitate de 32 de locuri şi va funcţiona din ianuarie 2018. Este a 14-a unitate de acest gen care a fost deschisă în Argeş în 2017 cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean", ne-a declarat preşedintele CJ Dan Manu.

Acesta ne-a mai dat de veste că mâine va mai avea loc o inaugurare în domeniul medical: la Răteşti va fi deschis un dispensar