Primăria comunei Coşeşti este pe ultima sută de metri, cum se spune, în ceea ce priveşte proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba, în total, de investiţii de circa 2 milioane euro pentru modernizarea, extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă din localitate, după cum ne-a informat primarul Nicolae Pană.

"Am reuşit să rezolvăm problemele legate de situaţia juridică a terenurilor pe care vor fi investiţiile. De asemenea, am finalizat un foraj de mare adâncime în Lăpuşani, am relocat o conductă la Corbu care tot îngheţa iarna pentru că era la o adâncime mică, urmează reabilitarea structurii portante a drumului...

Vor fi hidranţi deşi în comună, vor fi bazine de apă noi de suprafaţă, noi foraje şi staţii de apă. Ţinem foarte mult la aceste investiţii care vor conduce la îmbunătăţirea vieţii locuitorilor", ne-a declarat edilul-şef din Coşeşti.