S-au dus vremurile când Consiliul Judeţean dădea pachete cu alimente pentru pensionari cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice!

Acum, Consiliul Judeţean oferă spectacole gratuite la Teatrul Alexandru Davila (sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 16) şi, mai nou, posibilitatea ca persoanele vârstnice să îşi facă o serie de analize uzuale gratuit.

În acest sens, duminică, 1 octombrie, Consiliul Judeţean va amplasa două corturi în Piaţa Vasile Milea şi în zona teatrului Davila în care personal specializat va face gratuit pensionarilor analize de glicemie şi tensiune arterială. Costurile vor fi deschise între orele 10 - 16.