Consiliul Local al municipiului Piteşti va primi în această săptămână un studiu de fezabilitate privind modernizarea staţiilor de autobuz.

Conform acestuia, devizul general al lucrărilor este de 8,5 milioane lei, inclusiv TVA. Primăria încearcă să obţină fonduri europene pentru proiectul respectiv.

Acesta constă în reabilitarea a 99 de staţii de autobuz, montarea de panouri electronice de afişaj, benzi tactile pentru persoanele cu handicap şi camere video de supraveghere.

Proiectul va fi implementat în cadrul planului general de mobilitate urbană al municipiului prin care autorităţile locale vor să achiziţioneze şi peste 40 de autobuze electrice.