Un bărbat suspectat de terorism a fost prins astăzi în Argeș de DIICOT, în urma unor percheziții efectuate joi dimineață pe raza județului.

Suspectul, pe numele lui real Cătălin Ionuț Bălna, zis Ibrahim, este adept al grupării ISIS, iar în urmă cu doi ani a spionat un obiectiv militar din România, unde ar fi vrut să pregătească un atentat.

În vârstă de 39 de ani, bărbatul avea domiciliul în comuna Lunca Corbului, însă de mai mult timp trăia în localitatea Mușătești. Potrivit anchetatorilor, argeșeanul s-ar fi convertit la islamism în 2015, în Franța, unde a fost închis pentru mai multe furturi.

Cătălin Ionuţ Bălan se afla într-o etapă avansată de autoradicalizare, a precizat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. Aderase la o grupare care milita în favoarea organizației teroriste Daesh și i-ar fi pus copilului său un nume islamic.