Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Excelenţa Sa Xu Feihong, a efectuat miercuri, 20 aprilie o vizită oficială în oraşul Mioveni.
Acesta a fost însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri din China.
În sală, au fost prezente oficialităţi locale şi judeţene, oameni de afaceri, funcţionari şi consilieri locali.
Pe parcursul conferinţei, au rulat două filmuleţe cu obiectivele din oraşul Mioveni şi cu prezentarea Grupului Renault România pentru ca reprezentanţi chinezi să se familiarizeze cu zona noastră.
Oaspeţii s-au arătat interesaţi de oportunitaţi de investiţii şi de încheierea unui parteneriat pe plan local.
 De asemenea, delegaţia a vizitat cele mai importante obiective din Mioveni, inclusiv catedrala Sfinții Apostol Petru și Pavel, arătându-se impresionați de construcţia acesteia.