Peste 1.000 de căluşari (adulţi şi copii) din mai multe judeţe ale ţării pregătesc aceleaşi figuri pentru a juca acest dans minunat la Slatina, judeţul Olt, în seara de 7 iunie.

Printre căluşarii prezenţi se vor număra şi cei din Argeş (în total, vor fi reprezentate 15 judeţe). Scopul - încercarea de a intra în Cartea Recordurilor cu cel mai mare număr de dansatori la un loc.

Momentul de căluş prin care se va încerca stabilirea unui record va avea loc pe bulevardul A.I. Cuza, în centrul municipiului Slatina, în zona sediilor Consiliului Judeţean şi Prefecturii Olt. În perioada respectivă se desfăşoară în Slatina Concursul Naţional al Copiilor "Căluşul românesc" (6-9 iunie).