Conducerea Consiliului Judeţean Argeş doreşte să construiască o sală de operaţii cardio-vasculare la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a unităţii medicale reprezentative a judeţului care a fost deja transmis Guvernului în vederea obţinerii finanţării.

"Fără această sală de operaţii nu putem intra în programul Ministerului Sănătăţii STEMI. Este o condiţie obligatorie. Avem convingerea că fondurile pentru spital vor fi aprobate", a declarat astăzi preşedintele Consiliului Judeţean Dan Manu, medic de profesie.

Spitalul ar urma să fie reabilitat şi consolidat, dar şi extins şi dotat cu aparatură de ultimă genereaţie, conform proiectului întocmit de Consiliul Judeţean. Deocamdată acesta este în analiză la Ministerul Dezvoltării Regionale.