Filarmonica Piteşti organizează joi, 6 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, primul concert al lunii, în care, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de József Horváth, va evolua, la bandoneon, Omar Massa, din Argentina. În program: Manuel de Falla - Dansul focului din Amorul vrăjitor, Ástor Piazzolla - Concertul pentru bandoneon şi orchestră şi Felix Mendelssohn-Bartholdy - Simfonia nr. 4 în La major, op. 90, Italiana   

Născut în 1975, József Horváth (foto) a început studiul muzical de la şase ani, la pian şi vioară. După absolvirea Liceului de Muzică şi a Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, urmează cursuri de mastercalss cu dirijori de renume din ţară şi din străinătate. Este dirijor al Operei Naţionale şi al Operei Maghiare dinCluj-Napoca. Are colaborări cu filarmonicile din Iaşi, Cluj, Oradea, Braşov, Bacău, Ploieşti, Târgu-Mureş, Timişoara, Satu Mare, Opera Naţională Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Simfonică Radio Bucureşti şi Orchestra Simfonică a Radioului din Madrid. A mai dirijat orchestra Filarmonicii Piteşti în decembrie 2015.

Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, argentinianul Omar Massa este prezent permanent pe marile scene din America, Europa și Asia, fiind invitat frecvent pentru a susține masterclass-uri în întreaga lume. La cinci ani a început studiul pianului, iar la 12 ani a fost admis la Conservatorul Naţional de Muzică din Buenos Aires. În martie 2011, în faţa unui public format din 120 000 de oameni, l-a acompaniat pe Placido Domingo. În afara repertoriului cult contemporan pentru bandoneon, abordează şi muzica barocă. În 2014, a fost nominalizat la Premiul Gardel Music, pentru albumul său Tribute to Piazzolla înregistrat împreună cu Quatrotango Ensemble şi Leopoldo Federico. Un artist desăvârșit al bandoneonului, Omar Massa a mai fost prezent în stagiunile trecute la Filarmonica Piteşti.