În prima săptămână a lunii martie, inspectorii ITM Argeş au bătut la uşa a 38 de firme din domeniul alimentaţiei publice, tăierii lemnului, construcţii, pază şi transport. La 7 dintre angajatori au fost depistate 32 de persoane care munceau la negru, fără forme legale de angajare. Valoarea amenzilor a ajuns la 90.000 lei. La unul dintre patroni au fost găsite peste 5 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, motiv pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.