De la 1800 încoace, România a fost zgâlţâită din temelii de 7 cutremure a căror magnitudine a depăşit 7 grade pe scara Richter. Cel mai mare, cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter s-a produs pe 26 octombrie 1802 la o adâncime de 150 km. A provocat incendii nenumărate în Bucureştiul cu majoritatea clădirilor din lemn, precum şi surparea turnului Colţei, ridicat de zidarii suedezi ai regelui Carol al XII-lea.

Au urmat:

- 05.03.1812 – seism cu magnitudinea de 6,5 grade de scara Richter, la adâncimea de 130 km;
- 26.11.1829 - cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade de scara Richter, la adâncimea de 150 km;
- 23.01.1838 - seism cu magnitudinea de 7,5 grade de scara Richter, la adâncimea de 150 km. Acest cutremur a provocat modificări importante în aspectul morfologic al teritoriului extracarpatic, ducând la formarea Lacului Roşu ca urmare a prăbuşirii unui munte.
- 06.10.1908 - seism cu magnitudinea de 7,1 grade de scara Richter, la adâncimea de 125 km;
- 10.11.1940 - seism cu magnitudinea de 7,7 grade de scara Richter, la adâncimea de 150 km. Efecte grave ale acestui cutremur au apărut în părţile centrală şi de sud ale Modovei, precum şi în Subcarpaţii Munteniei, provocând prăbuşirea blocului Carlton din Bucureşti. Blocul avea structură de beton armat, două subsoluri, sală cinema, parter şi 12 etaje şi s-a prăbuşit complet după primele vibraţii, îngropând sub dărâmături aproape toţi locatarii. Cifra exactă a victimelor omeneşti nu se cunoaşte deoarece în 1940, în timpul războiului, informaţiile de presă erau cenzurate. Se apreciază că acestea ar fi fost de 1.000 de morţi, majoritatea în Focşani şi Moldova şi circa 4.000 de răniţi.
- 04.03.1977 - seism cu magnitudinea de 7,4 grade de scara Richter, la adâncimea de 100 km;
- 30.08.1986 - seism cu magnitudinea de 7,1 grade de scara Richter, la adâncimea de 131 km.