Mai mulţi piteşteni au reclamat la primărie că mutarea staţiei de maxi-taxi de lângă Centrul de Diagnostic şi Tratament îi pune în pericol pe călătorii care apelează la aceste mijloace de transport. Mai exact, că toţi călătorii se expun pericolului producerii de accidente în zona Podul Viilor - Ramada.

"Având în vedere numeroasele sesizări venite de-a lungul timpului din partea locatarilor de pe strada Câmpineanu, precum şi a verificărilor prin care s-a constatat atât indisciplina operatorilor de transport, cât şi a călătorilor care făceau mizerie în zona respectivă, s-a decis să interzicerea accesului în parcarea respectivă a autovehiculelor în cauză.

Conform caietului de sarcini al licenţei de traseu, eliberat de Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Argeş, operatorul de transport pe traseul Piteşti-Mioveni are plecarile şi sosirile din Autogara CNCD, acesta neavând nicio staţie aprobată pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor pe raza municipiului Piteşti. În programul de transport întocmit de Consiliul Judeţean Argeş nu există traseul Piteşti - Ştefăneşti, operatorul respectiv având contract cu Primăria Ştefaneşti pentru transportul public local de călători pe raza localităţii respective. Circulaţia pietonală în zona la care faceţi referire se desfăşoară în conformitate cu regulile de circulaţie şi cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere", se arată în răspunsul primăriei.