Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au informat redactorii publicaţiei "Capital" cu privire la faptul că a fost suspendat contractul privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti.

"Cel mai aşteptat studiu de fezabilitate din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, respectiv docomentaţia care stă la baza proiectării autostrăzii Piteşti-Sibiu, a fost suspendat. Studiul de fezabilitate pentru partea din mijloc a autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea să nu mai fie realizat de asocierea Spea Engineering SA Roma Italia Sucursala Bucureşti-TecnicConsulting Engineering Romania.

Autostrada este împărţită în cinci segmente. Se va relicita contractul privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, porţiunile din 2,3 şi 4. Asocierea Spea Engineering SA Roma Italia Sucursala Bucureşti-TecnicConsulting Engineering Romania a realizat studiul de fezabilitate numai pentru tronsoanele 1 şi 5. Se pare că asocierea nu a reuşit realizarea, la timp, a tuturor studiilor pentru cele trei porţiuni şi au existat anumite probleme de mediu", au declarat surse din Ministerul Transporturilor.