În fiecare an pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc „La Chandeleur” – Sărbătoarea Lumânărilor. Este vorba de o sărbătoare religioasă foarte populară, pentru că în această zi se prepară şi se mănâncă, în familie sau cu prietenii, clătite.
Pentru a sărbătorii acest eveniment, Asociația Mioveni – Landerneau, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni și Asociația Profesorilor de Limba Franceză Argeș, vor organiza sâmbătă, 4 februarie, a doua ediţie a Festivalului de Clătite.
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură Racoviţa din Mioveni, începând cu ora 10.00.
Obiectivul acestui festival are o dublă dimensiune: educativă și distractivă.
La finalul competiţiei, delicioasele clătite vor fi oferite bolnavilor și personalului medical de la Complexul de Servicii pentru persoane în vârstă „Sfânta Maria Colibași”.
Clătitele sunt o specialitate bretonă, o regiune din nord-vestul Franței, care a devenit cunoscută și apreciată rapid în toată lumea. Pot fi atât dulci (crêpes), cât și sărate (galette), iar umpluturile variază de la cele mai simple (zahăr, dulceață, miere și ciocolată) până la combinații spectaculoase și incitante.