Joi, 14 aprilie 2016, maestrul André Rieu și Carrefour România, s-au întâlnit cu victimele incendiului din Clubul Colectiv în cadrul unui eveniment caritabil desfășurat cu scopul de a dona profitul realizat din vânzarea DVD-ului” André Rieu Live în București”.

Îndrăgitul artist a anunțat valoarea donației, înmânând  președintelui Asociației Colectiv GTG 3010, domnului Eugen Iancu,  un cec în valoare de 150.000 euro, deși suma obținută din vânzări se ridica la 135.000 euro.

Banii donați, reprezintă o parte din suma estimată a fi necesară ameliorării stării de sănătate a victimelor tragediei din Colectiv. DVD-ul ”André Rieu Live în București” va fi disponibil, în continuare, și în perioada Sărbătorilor Pascale, în rețeaua magazinelor Carrefour, cu scopul de a continua acțiunea de susținere. Oricine dorește să sprijine această cauză, o va putea face prin achiziționarea DVD-ului, cu garanția că banii vor fi directionați către victime.

Întâlnirea de astăzi a avut un dublu rol, prin participarea specialiștilor din domeniul chirurgiei plastice și reparatorii din țară și străinătate. Personalitățile prezente, domnul Dr. Gerard Beurthuizen – medic chirurg și Director al Spitalului de Chirurgie Plastică și Arsuri Martini din Groningen, Olanda, domnul Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, medic specialist în chirurgie plastică și reparatorie (reconstructivă), Manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru copii Girgore Alexandrescu, dl. Dr. Peter Oostveen – medic specialist în chirurgie și dl. Dr. Dragoș Slăvescu- medic specialist chirurgie maxilo-facială, medic specialist chirurgie plastică-reconstructivă, au subliniat necesitatea unui sistem de educare și specializare a personalului medical necesar în astfel de situații  de urgență. Acești specialiști au ținut să precizeze că, prin demersurile lor, vor contribui la dezvoltarea acestor proiecte și vor căuta susținere în afara țării, la nivel european.

Solidaritatea, spiritul civic și sentimentele de prietenie ale marelui violonist André Rieu, reprezintă un gest de noblețe și un exemplu de urmat pentru societatea românească. Muzica lui André Rieu are puterea de schimba destine și mentalități, iar relația specială a artistului cu publicul din Romania nu se oprește aici.