Alocaţia pentru susţinerea familiei a fost instituită de administraţiile locale ca formă de sprijin pentru familia/persoana singură cu venituri reduse care are în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei.

Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.

Cuantumul alocaţiei este stabilit diferenţiat, în funcţie de veniturile familiei şi numărul de membrii ai acesteia. În Argeş sunt peste 12.000 de familii care beneficiază de această formă de sprijin.