După ce a cheltuit aproximativ 700.000 euro cu fosta „Casă Coandă” din apropierea Primăriei Piteşti, municipalitatea continuă să bage bani în această clădire de patrimoniu.
 
De la bun început, destinaţia clădirii trebuia schimbată din restaurant în Casă a Căsătoriilor, lucrările fiind complicate şi costisitoare.
 
Acum s-a ajuns în faza amenajărilor exterioare, care vor costa nu mai puţin de 512.000 lei, conform devizului general.
 
De menţionat că noua Casă a Căsătoriilor nu funcţionează nici în prezent, după ce Primăria Piteşti a refuzat să mai plătească chirie la clădirea retrocedată de pe strada Justiţiei.