În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au dat 160 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 131.825 de lei au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 24 de permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare. 
Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti l-au depistat pe O.D., de 42 de ani, din municipiul Reşiţa, judeţul Caraş Severin, care conducea un autoturism pe Calea Craiovei, din municipiul Piteşti, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatului i-au fost prelevate 2 probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.