10 înotători pregătiţi de profesorul Viorel Ciobanu au participat în perioada 25-27 noiembrie a.c.,  la Campionatul Naţional de Poliatlon de la Bacău.
Cel mai bun rezultat a fost locul 2, obținut de echipa de ştafetă 4x50 m mixt-fete, formată din Raisa Nae, Delia Safcencu, Alecia Gubavu şi  Ioana Teianu.
Ceilalţi înotători din Mioveni s-au clasat în primii 15 la categoriile lor de vârstă, iar un rezultat foarte bun îl reprezintă şi clasarea clubului din Mioveni pe locul 14 la general (au participat 60 de cluburi).