Conform spuselor lui Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Argeşul se află pe primul loc în regiune din punct de vedere al proiectelor cu finanţare europeană pentru proiecte publice sau private accesate.

Un lucru bun, dar suntem totuşi departe de ceea ce am fi putut face (de exemplu, nici acum nu este începută construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu pentru care este asigurată 85% din finanţare din fonduri europene). Pe de altă parte, o serie de proiecte au dat chix, ca să spunem aşa, iar argeşenii au fost nevoiţi să dea banii înapoi la Uniunea Europeană.

Amintim aici fie şi numai proiectele de dezvoltare a unei staţiuni de schi la Moliviş (400.000 euro returnaţi), cel privind modernizarea drumului turistic Muşăteşti-Poienile Vâlsanului (cam un milion euro daţi înapoi), Selecta şi modernizarea Colegiului Brătianu din Piteşti (peste 1,3 milioane euro rambursate UE). Iar exemplele pot continua, ca să nu mai amintim de finanţările pierdute din diverse motive (cum este cazul la proiectul Kretzulescu în Câmpulung Muscel).