Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au făcut astăzi 14 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual şi  abuz în serviciu .

Este vorba despre şcoli auto şi o clinică medicală.

Percheziţiile vizează probarea activităţii infracţionale intr-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual şi  abuz în serviciu.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 01 iunie a.c. până în prezent persoanele vizate ar fi eliberat mai multe certificate medicale în care se atesta în mod fals faptul că ar fi examinat în mod direct persoanele ce au solicitat eliberarea documentelor respective.

18 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru audieri.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.